Arhive etichetă: oglindă

Poveste veche

E vorba de ediţia cu numărul 176 a Jocului Cuvintelor. Iar imaginaţia mea e obosită, n-are chef să zburde. Însă poza îmi aduce aminte de o poveste pe care am scris-o relativ de mult şi am postat-o relativ de curând aici.

A patra dimensiune

„În The Fourth Dimension (A patra dimensiune), o carte de o stranie complexitate pentru cititorul neavizat, cuburile sunt pur şi simplu strămoşii cubului lui Rubik, folosit pentru efectuarea unui număr de operaţii care arată cum poate fi rotit un obiect tridimensional prin spaţiul cvadridimensional. Evident, singura modalitate de a răsuci un obiect în aşa fel încât partea sa dreaptă să devină partea sa stângă şi invers, este aceea de a-l trece printr-o dimensiune superioară a spaţiului. În consecinţă, pentru a demonstra că un cub a fost trecut prin a patra dimensiune, este suficient să-l transformi în imaginea sa în oglindă.”

Ioan Petru CulianuCălătorii în lumea de dincolo

Narcisism

21.09.2009

„Se pare că noi suntem pentru noi cele mai interesante persoane. Un soi de narcisism avem toţi, dar presupun că în momentul în care nu-ţi poti controla compulsia autodezvaluirii de sine, indiferent cu cine te întalneşti, indiferent de profunzimea relatiei pe care o ai, e cazul să te intrebi dacă cei din jurul tău mai au şi alt rol şi sens decât cel de oglindă, care să te reflecte în grandoarea şi mareţia ta. Mereu.”

feeria