Arhive categorie: de-ale mele

Fără degenerare în muncă

Când le arătam versurile mele, tata şi mama îmi spuneau că poezia înseamnă muncă şi mă trimiteau să citesc numeroasele versiuni ale poeziilor lui Eminescu.

Dar, pentru mine, ceea ce „degenerează în muncă”* n-are niciun haz , aşa că, în materie de versuri, am rămas la stilul „trântit cum s-a nimerit”. Iată exemplul de azi:

Trecutul e plin de catastrofe uitate,
Ne lasă azi reci morţile dintr-un alt timp,
Doar pe-ale zilei le numărăm, pe-nnoptate,
Şi pentru trecut oferim prezentul, la schimb.

Catrenul se numeşte Troc. Iată şi muza inspiratoare:


*Expresie preluată dintr-un banc vechi, din care nu-mi mai amintesc nimic altceva. 😆

Concluzie

Am citit despre o antinomie* şi am tras următoarea concluzie:

Lumea e hidos de haioasă. Sau haios de hidoasă. 😛 😆


* clic pe link dacă vreţi să pricepeţi despre ce vorbesc

Clepsidra

clepsidra (2)
Am împrumutat clepsidra de aici.

Poveste veche

E vorba de ediţia cu numărul 176 a Jocului Cuvintelor. Iar imaginaţia mea e obosită, n-are chef să zburde. Însă poza îmi aduce aminte de o poveste pe care am scris-o relativ de mult şi am postat-o relativ de curând aici.

La început de drum

– pentru Jocul Cuvintelor nr. 172

Aşa începe:

– drumul soarelui pe bolta zilei

– un drum cu trenul

– drumul către celebritate

Palat părăsit printre 12 cuvinte impuse…

… de dragul unui joc al cuvintelor

Mă bucur, frate Haos, că ai abandonat modernizarea într-un vid al atenţiei tale şi ţi-ai ales drept domeniu (sper că nu doar provizoriu) un palat părăsit după abdicarea celui care şi-a spus Întemeietorul Ordinii, căci construcţia aceea pe jumătate năruită e un simbol plin de vigoare al stirpei noastre.

Cu drag,
Ruina, patroana viselor şi strădaniilor pierdute în uitare

Aiurea-n… cartier

(pentru jocul cuvintelor, găzduit săptămâna asta de Vienela)

E o nălucă imprimată pe catifea, la o răscruce din viaţa mea. Mi-e lene să spun că e altceva. Să zicem că a rămas după decapitarea unui vis compromis de un hohot de râs nervos, copios, zburătăcit, efemer, prin cartier, ca să îşi piardă dungile de dor. Deşi într-un laborator s-ar fi cuvenit (sau ar fi fost nimerit) să le păstrez – ca sursă de… În niciun caz de vanilie!

Ploaie de mărgăritar

– pentru jocul cuvintelor

Cade peste porci
ploaia de mărgăritar,
iar. Vai şi amar…

Umbra mea, pe o stradă din oraşul meu

 – pentru miercurea fără cuvinte

 

 

detaliu (umbra)

Iarna văzută de sus…

… în miercurea fără cuvinte

afară

afară

 

 pe balcon

pe balcon

 

somnic

în casă

 

Din „puţul gândirii” mele

Toaca

„Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă.”

Iar dacă toate babele sunt surde… nu mai toacă deloc. 😛

Perle care cad

Albele versuri
perle căzând, ciobite,
din scoica rimei.


(scris pentru jocul cuvintelor 112)

Pâlpâit de lumânare

Ucis, piere-un vis
în tremur, trist pâlpâit
de lumânare.


(scris pentru jocul cuvintelor 110)

O umbră în noapte

– poveste schizoidă marca jocul cuvintelor 109

Împărăţia noastră are trei provincii, fiecare provincie are câte un guvernator şi fiecare guvernator crede că are câte un secret.

Senectute e senil.

Securizat se teme că un scandalagiu o să-l facă pulbere.

Marcaj se crede şaman şi caută semnătura Marelui Cifru în fiecare umbră.

Marele Cifru e împăratul, senil de câţiva ani, scandalagiu când e beat pulbere şi  şaman de când a venit pe lume. După un scandal de pomină, şi-a lăsat sămânţa să se prelingă, ca o scursură oarecare, peste o umbră pierdută în noapte, pesemne renegată de un trup schizoid. Şi, printr-o scamatorie stranie, pe care unii o cred magie neagră, umbra m-a născut pe mine. Mă numesc Semnătura şi sunt o entitate duală, când trup fără umbră, când umbră fără trup. Mă simt adesea pierdută

Oare mi-aş reveni dacă l-aş lăsa pe Marcaj să mă găsească… şi să mă marcheze?

umbra

%d blogeri au apreciat: