Arhive categorie: de-ale mele

Aiurea-n… cartier

(pentru jocul cuvintelor, găzduit săptămâna asta de Vienela)

E o nălucă imprimată pe catifea, la o răscruce din viaţa mea. Mi-e lene să spun că e altceva. Să zicem că a rămas după decapitarea unui vis compromis de un hohot de râs nervos, copios, zburătăcit, efemer, prin cartier, ca să îşi piardă dungile de dor. Deşi într-un laborator s-ar fi cuvenit (sau ar fi fost nimerit) să le păstrez – ca sursă de… În niciun caz de vanilie!

Ploaie de mărgăritar

– pentru jocul cuvintelor

Cade peste porci
ploaia de mărgăritar,
iar. Vai şi amar…

Umbra mea, pe o stradă din oraşul meu

 – pentru miercurea fără cuvinte

 

 

detaliu (umbra)

Iarna văzută de sus…

… în miercurea fără cuvinte

afară

afară

 

 pe balcon

pe balcon

 

somnic

în casă

 

Din „puţul gândirii” mele

Toaca

„Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă.”

Iar dacă toate babele sunt surde… nu mai toacă deloc. 😛

Perle care cad

Albele versuri
perle căzând, ciobite,
din scoica rimei.


(scris pentru jocul cuvintelor 112)

Pâlpâit de lumânare

Ucis, piere-un vis
în tremur, trist pâlpâit
de lumânare.


(scris pentru jocul cuvintelor 110)

O umbră în noapte

– poveste schizoidă marca jocul cuvintelor 109

Împărăţia noastră are trei provincii, fiecare provincie are câte un guvernator şi fiecare guvernator crede că are câte un secret.

Senectute e senil.

Securizat se teme că un scandalagiu o să-l facă pulbere.

Marcaj se crede şaman şi caută semnătura Marelui Cifru în fiecare umbră.

Marele Cifru e împăratul, senil de câţiva ani, scandalagiu când e beat pulbere şi  şaman de când a venit pe lume. După un scandal de pomină, şi-a lăsat sămânţa să se prelingă, ca o scursură oarecare, peste o umbră pierdută în noapte, pesemne renegată de un trup schizoid. Şi, printr-o scamatorie stranie, pe care unii o cred magie neagră, umbra m-a născut pe mine. Mă numesc Semnătura şi sunt o entitate duală, când trup fără umbră, când umbră fără trup. Mă simt adesea pierdută

Oare mi-aş reveni dacă l-aş lăsa pe Marcaj să mă găsească… şi să mă marcheze?

umbra

Din „puţul gândirii” mele

– pentru jocul cuvintelor

Mintea unora e o cameră fără becuri; n-are decât un felinar sub geam, aşa că lumina se risipeşte pe strada pustie, pe când înăuntru abia dacă vezi unde pui piciorul.

Amintiribombe

– pentru Jocul cuvintelor (87)

Am amintiribombe – când le regăsesc mi se-nvârteşte mintea de parcă aş fi urcat-o-n tiribombă!

Nu, nu sunt petale floribile primite de la un iubireal şi presate într-o carte.

Le am de la un eroticnit care, sătul de vocerşit, căpătase o damblama. În fiecare primavaratură, îmi trimitea câte un sărutil ambalajurat alături de un galantopaz, sperând că doar-doar m-o amăgini până la urmă. Dar şi-a irosit zadarnic tot arsenalul, o întreagă duzinarmare pe care totuşi nu mă-ndur s-o arunc. Ştiu că e aberantic, dar o păstrez sub pat, într-o cutie pe care doarme praful cu lunile dacă nu-l spulberă cumva pisica.

Despre curburi (tangenţial)

Prostia tinde asimptotic la infinit. Iar asimptotele astea – ia uitaţi-vă ce curburi faine au! Sau cel puţin mie îmi plac.

asimptote

preluate din Wikipedia

Prostia tinde asimptotic şi la zero, nu e niciodată „pe zero”! Avem cu toţii o doză, fie ea şi infimă. A mea şi-a făcut azi de cap, m-a împins să intru în tărâţe, şi m-au mâncat… comentariile. Adică mi-au mâncat timpul. (De-aia m-am supărat şi le-am şters – locul gunoiului e la gunoi. 🙂 )


Despre curburi au scris/vor mai scrie şi alţii. Îi găsiţi aici.

Din „puţul gândirii” mele

Uneori am putea zbura, dar lăsăm tabuurile să ne lege de pământ.

Din păcate

* * *

 

Revelaţie

Citind diverse bloguri, mi-am dat seama de ce e un roman „bun de tipar” după ce muncesc la el cel puţin doi oameni: fiindcă unul are imaginaţie, iar celălalt ştie unde se pun virgulele. :mrgreen:

%d blogeri au apreciat asta: