Poveste veche
E vorba de ediţia cu numărul 176 a Jocului Cuvintelor. Iar imaginaţia mea e obosită, n-are chef să zburde. Însă poza îmi aduce aminte de o poveste pe care am scris-o relativ de mult şi am postat-o relativ de curând aici.
La început de drum
– pentru Jocul Cuvintelor nr. 172
Aşa începe:
– drumul soarelui pe bolta zilei
– un drum cu trenul
– drumul către celebritate
-
- Grişka
-
- Ziţa/Chiţa/Chiţurina
Animale de companie în căutare de bipezi iubitori
– pentru miercurea fără cuvinte (cuvintele – pentru eventualii bipezi iubitori – sunt aici şi aici)
clic pe poze pentru mărire
Palat părăsit printre 12 cuvinte impuse…
… de dragul unui joc al cuvintelor
Mă bucur, frate Haos, că ai abandonat modernizarea într-un vid al atenţiei tale şi ţi-ai ales drept domeniu (sper că nu doar provizoriu) un palat părăsit după abdicarea celui care şi-a spus Întemeietorul Ordinii, căci construcţia aceea pe jumătate năruită e un simbol plin de vigoare al stirpei noastre.
Cu drag,
Ruina, patroana viselor şi strădaniilor pierdute în uitare
Aiurea-n… cartier
(pentru jocul cuvintelor, găzduit săptămâna asta de Vienela)
E o nălucă imprimată pe catifea, la o răscruce din viaţa mea. Mi-e lene să spun că e altceva. Să zicem că a rămas după decapitarea unui vis compromis de un hohot de râs nervos, copios, zburătăcit, efemer, prin cartier, ca să îşi piardă dungile de dor. Deşi într-un laborator s-ar fi cuvenit (sau ar fi fost nimerit) să le păstrez – ca sursă de… În niciun caz de vanilie!
Ploaie de mărgăritar
– pentru jocul cuvintelor
Cade peste porci
ploaia de mărgăritar,
iar. Vai şi amar…
Toaca
„Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă.”
Iar dacă toate babele sunt surde… nu mai toacă deloc. 😛
O umbră în noapte
– poveste schizoidă marca jocul cuvintelor 109
Împărăţia noastră are trei provincii, fiecare provincie are câte un guvernator şi fiecare guvernator crede că are câte un secret.
Senectute e senil.
Securizat se teme că un scandalagiu o să-l facă pulbere.
Marcaj se crede şaman şi caută semnătura Marelui Cifru în fiecare umbră.
Marele Cifru e împăratul, senil de câţiva ani, scandalagiu când e beat pulbere şi şaman de când a venit pe lume. După un scandal de pomină, şi-a lăsat sămânţa să se prelingă, ca o scursură oarecare, peste o umbră pierdută în noapte, pesemne renegată de un trup schizoid. Şi, printr-o scamatorie stranie, pe care unii o cred magie neagră, umbra m-a născut pe mine. Mă numesc Semnătura şi sunt o entitate duală, când trup fără umbră, când umbră fără trup. Mă simt adesea pierdută…
Oare mi-aş reveni dacă l-aş lăsa pe Marcaj să mă găsească… şi să mă marcheze?
Din „puţul gândirii” mele
– pentru jocul cuvintelor
Mintea unora e o cameră fără becuri; n-are decât un felinar sub geam, aşa că lumina se risipeşte pe strada pustie, pe când înăuntru abia dacă vezi unde pui piciorul.
ŞI-AU DAT CU PĂREREA: