Poveste veche
E vorba de ediţia cu numărul 176 a Jocului Cuvintelor. Iar imaginaţia mea e obosită, n-are chef să zburde. Însă poza îmi aduce aminte de o poveste pe care am scris-o relativ de mult şi am postat-o relativ de curând aici.
La început de drum
– pentru Jocul Cuvintelor nr. 172
Aşa începe:
– drumul soarelui pe bolta zilei
– un drum cu trenul
– drumul către celebritate
-
- Grişka
-
- Ziţa/Chiţa/Chiţurina
Palat părăsit printre 12 cuvinte impuse…
… de dragul unui joc al cuvintelor
Mă bucur, frate Haos, că ai abandonat modernizarea într-un vid al atenţiei tale şi ţi-ai ales drept domeniu (sper că nu doar provizoriu) un palat părăsit după abdicarea celui care şi-a spus Întemeietorul Ordinii, căci construcţia aceea pe jumătate năruită e un simbol plin de vigoare al stirpei noastre.
Cu drag,
Ruina, patroana viselor şi strădaniilor pierdute în uitare
Ploaie de mărgăritar
– pentru jocul cuvintelor
Cade peste porci
ploaia de mărgăritar,
iar. Vai şi amar…
O umbră în noapte
– poveste schizoidă marca jocul cuvintelor 109
Împărăţia noastră are trei provincii, fiecare provincie are câte un guvernator şi fiecare guvernator crede că are câte un secret.
Senectute e senil.
Securizat se teme că un scandalagiu o să-l facă pulbere.
Marcaj se crede şaman şi caută semnătura Marelui Cifru în fiecare umbră.
Marele Cifru e împăratul, senil de câţiva ani, scandalagiu când e beat pulbere şi şaman de când a venit pe lume. După un scandal de pomină, şi-a lăsat sămânţa să se prelingă, ca o scursură oarecare, peste o umbră pierdută în noapte, pesemne renegată de un trup schizoid. Şi, printr-o scamatorie stranie, pe care unii o cred magie neagră, umbra m-a născut pe mine. Mă numesc Semnătura şi sunt o entitate duală, când trup fără umbră, când umbră fără trup. Mă simt adesea pierdută…
Oare mi-aş reveni dacă l-aş lăsa pe Marcaj să mă găsească… şi să mă marcheze?
Din „puţul gândirii” mele
– pentru jocul cuvintelor
Mintea unora e o cameră fără becuri; n-are decât un felinar sub geam, aşa că lumina se risipeşte pe strada pustie, pe când înăuntru abia dacă vezi unde pui piciorul.
Amintiribombe
– pentru Jocul cuvintelor (87)
Am amintiribombe – când le regăsesc mi se-nvârteşte mintea de parcă aş fi urcat-o-n tiribombă!
Nu, nu sunt petale floribile primite de la un iubireal şi presate într-o carte.
Le am de la un eroticnit care, sătul de vocerşit, căpătase o damblama. În fiecare primavaratură, îmi trimitea câte un sărutil ambalajurat alături de un galantopaz, sperând că doar-doar m-o amăgini până la urmă. Dar şi-a irosit zadarnic tot arsenalul, o întreagă duzinarmare pe care totuşi nu mă-ndur s-o arunc. Ştiu că e aberantic, dar o păstrez sub pat, într-o cutie pe care doarme praful cu lunile dacă nu-l spulberă cumva pisica.
Despre curburi (tangenţial)
Prostia tinde asimptotic la infinit. Iar asimptotele astea – ia uitaţi-vă ce curburi faine au! Sau cel puţin mie îmi plac.
preluate din Wikipedia
Prostia tinde asimptotic şi la zero, nu e niciodată „pe zero”! Avem cu toţii o doză, fie ea şi infimă. A mea şi-a făcut azi de cap, m-a împins să intru în tărâţe, şi m-au mâncat… comentariile. Adică mi-au mâncat timpul. (De-aia m-am supărat şi le-am şters – locul gunoiului e la gunoi. 🙂 )
Despre curburi au scris/vor mai scrie şi alţii. Îi găsiţi aici.
Far în ceaţă
Am refolosit o poezie, modificându-i două cuvinte, ca s-o pot înscrie în tabelul celor tentaţi de „un far în ceaţă”.
Ochii care nu se văd se uită
Aproape – te ştiu,
te văd, te simt, te ascult;
departe – te uit.
(Pe tema „aproape te ştiu” au mai scris şi alţii; îi găsiţi aici.)
Paşi noi pe drumuri vechi
Paşi noi pe drumuri vechi = traduceri (cuvintele dintr-un alt grai sunt tot atâţia paşi noi pe drumul vechi al istorisirii, creat de autor în graiul lui).
Fireşte că alţii pun în dreapta semnului „=” altceva. Tabelul lui Eddie e „kilometrul zero”, punctul de pornire al paşilor noştri noi pe drumul vechi către egalităţile lor.
Idei Înghesuite 
ŞI-AU DAT CU PĂREREA: