Ţinta

# joc de doisprezece [cuvinte impuse] #

Tu, o creatură micuţă, poţi veni printre oameni într-o cetate a artei şi a luminii, într-un paradis al confortului modern, sau într-un cotlon mizer, neatins de ştiinţă şi tehnică, dar creşti oricum cu nepăsare, fără vreo suspiciune  stranie – departe de scoarţa ta cerebrală gândul la existenţa unui nemuritor spirit superior, stăpân pe butonul diriguitor al universului, până în ziua când intuiţia te îndeamnă să ieşi din văgăuna materialismului lacom, a cărui ţintă e doar belşugul etalat de fericiţii muritori cu dare de mână pe o faţă de masă fină, de olandă imaculată, şi, odată ce-ţi dai obtuzitatea la o parte, ca pe un şort murdar, începi să te întrebi ce şi cine eşti, din ce şi de ce ţi s-a născut sufletul, dacă îi e sortit să piară, dacă e umila slugă a unui demiurg atotputernic sau dacă vreo neştiută entitate, bună sau rea, e servitoarea sa şi, mai presus de toate, dacă are vreo ţintă şi care ar putea fi.