Oameni buni, o spun cu mirare, am o senzaţie stranie, ca în vise, e ca şi cum s-ar fi frânt ceva, undeva, într-o lume de dincolo de timp, şi totuşi din mine, din suflet. Poate mi s-a frânt un surâs, izbit de vânt, sau plesnit de priviri, sau încâlcit pe sub paşi, şi poate mi-ar fi drag să-i pun atele, dar lemnul e creangă frântă, şi oare merit eu să sufere un copac pentru mine?

scris pentru jocul cuvintelor nr. 151