La început de drum
– pentru Jocul Cuvintelor nr. 172
Aşa începe:
– drumul soarelui pe bolta zilei
– un drum cu trenul
– drumul către celebritate
- Grişka
- Ziţa/Chiţa/Chiţurina
Oare?
Oameni buni, o spun cu mirare, am o senzaţie stranie, ca în vise, e ca şi cum s-ar fi frânt ceva, undeva, într-o lume de dincolo de timp, şi totuşi din mine, din suflet. Poate mi s-a frânt un surâs, izbit de vânt, sau plesnit de priviri, sau încâlcit pe sub paşi, şi poate mi-ar fi drag să-i pun atele, dar lemnul e creangă frântă, şi oare merit eu să sufere un copac pentru mine?
scris pentru jocul cuvintelor nr. 151
Citate reunite (2)
Particip la a doua ediţie a jocului iniţiat de Zina trişând întrucâtva. Nu vă ofer citate favorite, ci câteva citate reunite în ceea ce ar putea fi un fragment de text scris de mai mulţi autori. M-am mai jucat aşa o dată – şi-mi pare rău că n-am timp s-o fac mai des.
Îi oferiseră o cameră. Era micuţă, probabil cea mai sărăcăcioasă din întregul palat, şi mirosea vag a mucegai.
Un trunchi întreg, culcat pe un strat de jeratic încins, ardea în cămin. Vitraliile verzui, în ramă de plumb, lăsau să străbată lumina zgârcită a unei zile de martie.
Începu să-şi răsucească pe deget inelul de logodnă şi închise ochii, gândindu-se intens la Paul.
Deodată expresia i se schimbă; scoase un ţipăt uşor, deschise ochii şi se uită în jur înmărmurită de frică.
Ce ştiu eu ? Ce pot să fac fără ajutor în împrejurarea asta care mă sperie ?
Am preluat paragrafele, în ordine, din:
- Brandon Sanderson – Sufletul Împăratului
- Maurice Druon – Regii Blestemaţi (I)
- Ella Cold – Dimensiuni paralele – Mâna din vis II
- Aldous Huxley – Geniul şi Zeiţa
- Lev Tolstoi – Anna Karenina
Toaca
„Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă.”
Iar dacă toate babele sunt surde… nu mai toacă deloc. 😛
Un singur text, mai mulţi autori
De fapt, nu se mai luptase niciodată pe viaţă şi pe moarte, dar încercă să nu se gândească la asta. Ne privi din nou întrebător, dar de data asta ocoli chipul soţului ei. În ochi îi pâlpâi o vagă urmă de lumină — doar câteva secunde; apoi pieri.
Metalul cenuşiu-închis al pistolului calibru 38 lucea stins de sub un strat subţire de praf când scoase arma din tocul ei, suflînd în ţeava groasă şi controlând mecanismul.
Paznicul se întoarse spre ea, cu ochii căscaţi, uitând pe loc de vagabondul de pe gard.
— Miasmele diavolului, zise ea.
Şi-apoi veni dinspre drumul mare zgomot de paşi prin frunzele uscate de sicomor.
Am preluat frazele, în ordine, din:
- Joe Abercrombie – Fără îndurare
- Bram Stoker- Dracula
- Aldous Huxley – Geniul şi Zeiţa
- David Brin – Poştaşul vine după Apocalips
- Douglas Preston şi Lincoln Child – Vitrina de curiozităţi
- Gabriel Garcia Marquez – Un veac de singurătate
- John Steinbeck – Şoareci şi oameni
Când o să am timp, o să încropesc aşa o poveste întreagă. Sau, în fine, o să încerc. 🙂
Istovire
M-a istovit prostia lumii.
Mă dor până şi gărgăunii! 😛
Pinguin
măsline + brânză + morcov + scobitoare =
Talentoare de varaton
talentoare de varaton = lene de vară şi de bonton (talent de filfizon)
- Pentru variaţiuni pe aceeaşi temă, clic aici.
Poate lungere? (duzina de cuvinte inventate)
Am colorbit un balcondur
Cu-n amarcuş şi c-un dulcerc,
Şi-am drogor un verdicton dur,
De-alinaval vrând să-l încerc.
Tristaler nu mai sunt de-acum;
Sunt şerbetiv… poate lungere?
Telurictus se face scrum,
Dar în cristaler este miere.
- Pentru alte jonglerii cu aceleaşi 12 cuvinte inventate, clic aici.
Invitaţie oficială
– pentru miercurea fără cuvinte
ŞI-AU DAT CU PĂREREA: