Elegie

De Vero pe

Paşi ce vin şi paşi ce pleacă,
Mângâieri ce torc şi mor,
Lacrimi ce fug de sub pleoapă,
Doruri care-n suflet dor.

Publicitate
Publicat în: amintiri, versuri | Etichetat: ,

11 răspunsuri

  1. Drugwash | Răspunde

    Săru’ mîna…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Vero | Răspunde

      Cuvintele s-au aşternut de la sine după ce am citit poezia lui psi şi, mai ales, discuţia voastră de acolo.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Drugwash | Răspunde

        Da, s-au format legături multiple şi acum, din păcate, sîntem legaţi – eu şi psi – de încă un lucru, cel mai greu dintre toate: „plecarea” cuiva drag. 😦

        Apreciază

        1. Vero | Răspunde

          😦

          Apreciat de 1 persoană

        2. psi | Răspunde

          e boală grea la inimă plecarea unei pisici, dragoș. și îți spun cu sinceritate că nu trece. ce sădește o felină în suflet e mare dar al vieții.

          Apreciat de 2 persoane

          1. Drugwash | Răspunde

            O simt în fiecare clipă şi am spus de la început că e o mare bătălie între inimă şi raţiune, iar dacă cea din urmă n-ar exista aş ajunge mintenaş lîngă Copilu’ fără nici un regret. Aşa, trăiesc cu furtuna-n suflet, atît cît oi putea-o duce.

            Apreciază

          2. Vero | Răspunde

            Dar, psi, eu continui să cred că singurul leac e o altă pisică. Sigur, nu imediat, şi sigur că nu te vindecă de tot (nicio pierdere nu se vindecă de tot, niciodată), dar te ajută să mergi mai departe.

            Apreciază

            1. psi | Răspunde

              da, te ajută teribil să mergi mai departe. dar îți și pregătește răni noi, căci și cealaltă are viață limitată. mă uit la maya și nu-mi vine să cred cum s-a culcușit în sufletul meu de atîția ani. 🙂

              Apreciat de 1 persoană

              1. Vero

                Aşa este, dar nu sunt singurele răni pe care ştim că ni le pregăteşte viaţa…
                Unui iubitor de animale îi este sortit să-şi plângă mai mulţi prieteni necuvântători, aşa cum ne e sortit de obicei şi să ne plângem bunicii şi părinţii…
                Însă e într-adevăr cumplit când aceste despărţiri se petrec cu mult înainte de vreme, cum i s-a întâmplat lui Drugwash. 😦

                Apreciază

  2. Veacul nostru | Mustăţi lungi, gheare lungi | Răspunde

    […] nostru, al pisicilor, e mai scurt decât al vostru, al […]

    Apreciază

  3. Prietenul meu Baghi a plecat… | Mustăţi lungi, gheare lungi | Răspunde

    […] a plecat spre veşnicele plaiuri ale vânătorii. Sunt sigur că aşa se cheamă raiul în care mergem noi, […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: